17 amenzi usturătoare aplicate de Garda de Mediu. Cele mai mari- 60.000 de lei

73

În prima jumătate a acestui an, Comisariatul Județean Olt al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat 396 de inspecții, ce s-au soldat cu 17 amenzi și 2 avertismente. Cele mai mari amenzi s-au ridicat la câte 60.000 de lei celor constatați că încalcă legislația de mediu.

312.000 lei în primele 6 luni ale anului este suma la care se ridică amenzile aplicate de către Garda de Mediu Olt. Cele mai mari amenzi se ridică la câte 60.000 de lei, aplicate în 2 cazuri, pentru depozitarea deșeurilor de producție în afara spațiilor autorizate, urmate de o amendă de 50.000 de lei aplicată pentru nerealizarea măsurilor impuse la un control anterior.

Alte amenzi usturătoare au fost 4 a câte 30.000 de lei pentru lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al mediului pentru activități de aliementare cu apă, canalizare și epurare, depozitarea îngrășămintelor chimice în afara spațiului autorizat și neanunțarea despre o situație accidentală care a pus în pericol mediul.

Au mai fost aplicate 3 amenzi a câte 24.000 de lei pentru desfășurarea activității de colectare și dezmembrare vehicule scoase din uz fără să dețină autorizație de mediu. Restul amenzilor au avut valori între 3.000- 15.000 lei.