O clipă de neatenţie era să îl coste viaţa pe un bărbat din Rotunda, şofer pe un autocamion. El a intrat frontal într-un alt camion, iar în urma impactului a rămas blocat în cabină. Pompierii au fost nevoiţi să îndepărteze o serie de elemente de caroserie pentru a-l extrage dintre fiarele contorsionate. Bărbatul a ajuns la spital cu traumatisme la membrele inferioare. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.