Câștigător ghinionist! A fost bătut după ce a câștigat la barbut

130
Imagine cu rol ilustrativ

Trei bărbați din Boteni, Argeș, care au jucat barbut au ajuns într-un final într-un conflict deoarece unul dintre ei a reușit doar cu 10 lei să le ia banii celorlalți doi.

Câștigătorul a fost bătut de ceilalți doi pe motiv că nu a vrut să le înapoieze celorlalți banii câștigați.

Cei doi bătăuși și-au recuperat sumele pierdute după ce l-au bătut pe cel care câștigase banii și au fugit.

Victima a sunat însă la 112 şi, în scurt timp, agresorii au fost prinşi şi duşi în arest. Joi, cei doi au fost plasaţi sub control judiciar, vreme de 60 de zile.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă până la 10 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată.