Prinși cu o cultură de cannabis! Mai mulți bărbați au fost arestați

49

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Vrancea şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Biroului Teritorial Vrancea al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au efectuat 5 percheziții în urma cărora au fost duse la audieri 10 persoane bănuite de cultivarea și comercializarea cannabisului.

În urma descinderilor și a audierilor, trei bărbați au fost arestați, iar unul a fost plasat sub control judiciar.

“După prinderea în flagrant, au fost executate cinci percheziţii domiciliare la locuinţele celor patru bănuiţi, în urma cărora au fost găsite şi ridicate aproximativ 10 grame de haşiş, comprimate de ecstasy, mini-cântare electronice, grindere, precum şi 1.000 de lei şi 150 de euro”, precizează  Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Anchetatorii susţin că bărbaţii, cu vârste cuprinse între 29 şi 45 ani, ar fi cultivat canabis pe un teren din comuna Cârligele, atât pentru consum propriu, cât şi pentru comercializare.