104 elevi au obținut media 10 la bac la nivel național

79

Rezultatele la BAC 2018 la nivel național arată că 104 elevi au obţinut media 10 la prima sesiune. Rata de promovare la BAC 2018 este de 67,7%, cu câteva procente mai scăzută față de anul trecut – 71,4 %.

Un număr de 136.871 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine probele scrise ale primei sesiuni a examenului de Bacalaureat.

Potrivit MEN, pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile – 118.856 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 18.015 – din promoţiile anterioare.

Contestaţii pot fi depuse miercuri, între orele 12,00 şi 16,00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Anul trecut, 97 de elevi din toată ţara au obţinut media zece la prima sesiune a examenului de Bacalaureat. În Bucureşti, au obţinut media zece 9 candidaţi.

La nivel naţional, au promovat examenul anul trecut, înainte de contestaţii, 71,4% dintre candidaţi, iar în Capitală promovabilitatea a fost de 74,09%.