Şoferul inconştient de la Slătioara, arestat preventiv. El era un împătimit al vitezei

1231

Ion Cismaru, bărbatul care a provocat accidentul rutier de la Slătioara, în urma căruia, aseară, două persoane au murit, a fost arestat preventiv cu puţin timp în urmă, pentru 30 de zile. El este acuzat de omor din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Bărbatul a fost reţinut aseară prin ordonanţă de procurorul de caz, după ce a fost audiat. Acesta este singura persoană care nu a necesitat, după accident, îngrijiri medicale. A făcut-o, însă, la introducerea în arest şi a fost transportat la SJU Slatina unde se află sub control judiciar.

Ion Cizmaru, de 36 de ani din Găneasa, a provocat aseară un groaznic accident de circulaţie. El s-a urcat beat la volanul unui BMW cu volanul pe dreapta şi, pe raza comunei Slătioara, a intrat în plin într-un autoturism Logan cu număr de Dolj. Tot drumul, de la Criva, de unde îşi luase nişte prieteni, şi până în momentul accidentului, a fost transmis live pe Facebook de amicul pe care-l avea în stânga sa. În urma impactului, a murit şoferul nevinovat şi concubina amicului, aflată pe scaunul din spate stânga.

Ion Cizmaru era un împătimit al vitezei. El a fost amendat de mai multe ori de oamenii legii. Ultima dată a fost la începutul acestei luni.

În urma celor două decese, trei copii minori, ai femeii decedate, au rămas singuri pe lume în timp ce alţi doi şi-au pierdut tatăl. Pentru o bună perioadă de timp şi-au pierdut tatăl şi fetele lui Cizmaru.