Meteorologii anunţă! Cum vor fi valorile termice

99

Valorile termice din următoarele 2 luni vor fi, se pare, peste mediile climatologice ale lunilor iulie şi august.

Potrivit prognozei ANM, în luna iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât în mod normal, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice şi vestice. Conform măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru a doua lună de vară este de 20,2 grade Celsius, raportat la parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010.

În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 21 de grade Celsius în Maramureş şi Transilvania, între 15 şi 23 grade în Moldova, respectiv până la 24 de grade în Oltenia şi Muntenia.