Până la miezul nopții 32 de județe sunt sub avertizare cod galben de ploi torențiale

85

Treizeci şi două de judeţe sunt sub o avertizare cod galben de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină, vineri, începând cu ora 6.00 şi până la ora 23.00.

De asemenea, pentru râuri din 16 judeţe va fi în vigoare o avertizare de inundaţii, până sâmbătă, la ora 10.00.

Conform avertizării cod galben emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pe parcursul zilei de vineri vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, în cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei. Avertizarea vizează 32 de judeţe.

În intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40- 50 l/mp.

De asemenea, de vineri de la ora 16.00 şi până sâmbătă la ora 10.00 va fi în vigoare o informare meteorologică. În acest interval, în Muntenia, Dobrogea şi în sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Pe arii restrânse vor fi cantităţi de apă de peste 25-35 l/mp.