4 morți și 3 răniți într-un accident teribil. Neatenția unui șofer i-a costat scump

157

Tragedie uriaşă pe autostradă sâmbătă dimineaţă, în zona localităţii Simeria.

Numărul persoanelor decedate în accidentul de circulaţie care a avut loc sâmbătă dimineaţa pe autostrada A1 Deva-Simeria, a urcat la patru, după ce unul dintre răniţii grav, care rămăsese blocat în una dintre maşini, nu a reuşit să supravieţuiască traumatismelor suferite, a informat ISU Hunedoara.

Cei trei răniţi au vârstele de 26, 38 şi 52 de ani şi au fost preluaţi cu ambulanţele şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean din Deva, aceştia suferind, conform primelor evaluări ale medicilor, traumatisme craniene, toracice, la mâini şi la picioare, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.