A găsit un proiectil din al Doilea Război Mondial, l-a lovit cu un ciocan și a produs o nenorocire

73

Un bărbat de 26 de ani, din județul Bacău, și-a pierdut viața după ce a găsit un proiectil din cel de-al Doilea Război Mondial și l-a lovit cu un ciocan.

Alţi doi colegi de muncă, aflaţi în apropierea lui, au fost grav răniţi şi transportaţi cu elicopterele la spitalele din Iaşi şi Bacău. Toţi trei lucrau la o exploatare forestieră.

Aceștia lucrau la o exploatare forestieră în comuna Asău. În timpul pauzei de masă, tânărul de 26 de ani a descoperit proiectilul, a vrut să scoată pulberea din obuz, susţin anchetatorii, aşa că l-a lovit cu un ciocan. Atunci s-a produs deflagraţia. Băiatul a murit pe loc, iar colegii săi – unul de 26 de ani şi celălalt de 38 – au fost grav răniţi.

Autorităţile fac acum cercetări pentru nerespectarea regimului materialelor explozive, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.