Sătenii din Nadăș continuă lupta în instanță pentru a-și recupera satul. În urma hotărârii judecătorilor de la Tribunalul Olt, cauza lor a ajuns iarăși pe masa magistraților de la Judecătoria Balș. Astăzi, cca 20 de săteni au fost prezenți să-și susțină cauza în fața judecătorilor din orașul de pe Olteț. Pentru că la dosar nu ajunseseră toate actele solicitate de magistraț, judecarea cauzei a fost amânată pe 22 iunie. În ciuda vârstei înaintate și a efortului considerabil de a străbate sute de kilometri, sătenii din Nadăș sunt deciși să nu lipsească de la termenul De judecată.