Daniela Gyorfi, cap de afiș la Ziua comunei Osica de Sus

216

Administrația comunei Osica de Sus îi invită de Rusalii pe localnici și vecini la petrecere. Ziua comunei va fi serbată cu fast, cu folclor, dar și cu muzică ușoară, cap de afiș fiind Daniela Gyorfi.

Din acest an, Ziua Comunei Osica de Sus se va desfășura cu ocazia Sărbătorii Rusaliilor, primăria demarând cu mult timp înainte pregătirile, astfel încât această zi să fie una de neuitat pentru localnici.

Evenimentul va fi deschis, la ora 14.00, cu “Parada portului popular” organizată de Liceul Teoretic “Ion Gh. Roșca”, iar petrecerea va fi organizată pe stadion. Pe scenă vor urca mici talente locale – ansamblurile de dansuri populare, căluș și orchestră ale Liceului “Ion Gh. Roșca”, urmate de artiști consacrați. Va predomina muzica populară, invitați în spectacol fiind: Neta Soare, Vasilica Dinu, Liviu Dică, Violeta Constantin, Sorin Lepădatu, Mirela Zisu, Ștefania Strejescu și Carmen Budulan. Iar pentru cei care îndrăgesc și alt gen muzical, edilul Gheorghe Manicea a pregătit o surpriză: la Osica de Sus va cânta Daniela Gyorfi.