Tentativă de sustragere a unui autoturism! Ar fi amenințat cu arma pentru a opri mașina

53

Un incident a avut loc duminică seara în județul Constanța unde un tânăr în vârstă de 20 de ani ar fi oprit o mașină sub amenințarea unui  pistol cu bile, se pare pentru a fura autoturismul.

Polițiștii de frontieră au fost sesizați și au reușit să îl prindă pe autorul faptei și să îi confiște arma.

“Persoana aflată la volanul autoturismului a accelerat, reușind astfel să scape. De asemenea, bărbatul a amenințat și alte două persoane care opriseră pentru a vedea ce se întâmplă, acesta fugind apoi peste câmp, spre localitatea Hârșova”, informează Garda de Coastă.

Șoferul care ar fi fost oprit de tânăr ar fi declarat însă polițiștilor de la IPJ Constanța că nu a fost amenințat cu arma. Omul a oprit de bunăvoie, spunându-i că merge la Hârșova. Tânărul avea pistolul airsoft în mână dar nu l-a folosit. Neavând nicio reacție din partea tânărului, șoferul și-a continuat drumul.