Mândre cântece străbune la Potcoava, cu concurenți din Republica Moldova

117

A devenit deja o tradiție pentru orașul Potcoava să găzduiască Festivalul „Mândre cântece străbune”, înscris în calendarul proiectului regional „Român ca tine sunt şi eu!”, aprobat de Ministerul Educației Naționale. Și anul acesta, pe lângă concurenți din șase județe ale țării, vor participa prichindei veniți tocmai din Republica Moldova.

Terasa cu plopi din Potcoava se pregătește de oaspeți talentați, dornici să ducă mai departe tradițiile, portul și cântecul specific zonei de proveniență. Festivalul „Mândre cântece străbune” va aduce în orașul de pe Plapcea zeci de tineri, înscriși pe trei secțiuni: interpretare cântece populare, prezentare obiceiuri specifice zonei de provenienta și dansuri populare. Festivalul va fi organizat pe 26 mai de către Liceul „Ştefan Diaconescu” Potcoava, prin reprezentanții săi, prof. Silvia Trocmaer și prof. Maria Stoica, în parteneriat cu Biserica Sfântul Nicolae Fălcoeni, reprezentată de Preotul Paroh Alexandru Florin Pavel, cu sprijinul Episcopiei Slatinei şi Romanaților.

“Vor participa reprezentanți din județele: Olt, Argeş, Sibiu, Dolj, Vâlcea și Mehedinți şi din Republica Moldova. Participanții din Republica Moldova se înscriu la categoria de vârstă 6-12 ani şi vor fi însoțiți de directorul Grădiniței „Steluța”, dna. Lucia Gavriliuc şi dna. director Nicoleta Diaconu de la Grădinița „Licurici” din Mănoileşti, Raionul Ungheni.”, declară Valeru Ciurea, consultant artistic CJCPCT Olt.