Detalii terifiante în cazul accidentului în care trei eleve și-au pierdut viața

127

 

Se fac anchete, după tragedia cumplită din Teleorman care a îndoliat 3 familii. Poliţiştii încearcă să afle ce a dus la accidentul teribil în care au pierit sâmbătă noaptea 3 eleve de liceu.

Tinerele se întorceau de la un club și, în împrejurări neclare, s-au răsturnat cu mașina. Erau patru înăuntru și doar una a scăpat cu viață. Înainte de impact, cea mai mică dintre ele a postat pe o rețea de socializare o fotografie din autoturism, pe care a scris “murim”.

O fotografie postata cu câteva minute înainte de accident pe Snapchat – o reţea de socializare preferată de adolescenţi – naşte întrebări la care investigatorii nu au încă un răspuns. Cea mai mică dintre fete, pasagera în maşină pe bancheta din spate, a scris “Murim” pe o poză în care se vade şoferiţa, iar textul a fost urmat de un simbol cu o faţă tristă. Psihologii cauta explicaţii pentru acest mesaj bizar.

″Şi-au asumat riscuri mari, tipice vârstei. S-au expus unor riscuri şi ştiau asta. De obicei cine se sinucide nu se exprimă cu “vom muri”, ci ”îmi iau viaţa, mă sinucid, plec într o altă lume”, explică Gabriela Culda, psiholog criminalist.

Fetele care au pierit în accident erau eleve la un liceu în Zimnicea. Şoferiţa era în clasa a XII-a şi se pregătea să dea bacalaureatul. Poliţiştii au deschis dosar penală pentru ucidere şi vătămare corporală şi încearcă să afle de ce s-a produs tragedia.