Regina scenei românești, internată în spital. Ce spunea despre copilăria la Morunglav

599

Marea actriţă Draga Olteanu Matei, care a copilărit în comuna olteană Morunglav, se află internată la spital cu afecțiuni la ficat, pancreas și fiere.

În vârstă de 84 de ani, îndrăgita actriță Draga Olteanu Matei este internată la un spital din Piatra Neamț, localitate în care s-a retras de mai mulți ani. Pe fondul vârstei înaintate, ea a fost internată cu afecțiuni la ficat, pancreas și fiere. Medicii spun că starea actriței este în curs de ameliorare și că va fi externată curând.

Marea actriță a copilărit în comuna olteană Morunglav, loc de care astăzi nu o mai leagă nimic. Deși o mândrie pentru orice român care a aplaudat-o în atâtea roluri pe scenă sau televizate, autoritățile din Morunglav de-a lungul vremii nu au catadicsit nici măcar să-i dea numele său străzii pe care a locuit sau școlii în care a învățat.

Reprezentantă a generației de aur a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei are un palmares foarte bogat: a jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri în Televiziune. A obţinut:  Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră – 2010,  Premiul de Excelenţă al Revistei VIP – 2005, Premiul UNITER pentru întreaga activitate – 2004, Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă – 2003, ACIN (pentru Ilustrate cu flori de cîmp şi Filip cel bun) – 1975.

Despre copilăria la Morunglav, după cel de-al doilea război mondial când  familia sa a fost deportată în Oltenia, când cutreiera pădurile, păștea oile, colinda pe ulițele satului,  Jurnalul Național a realizat în urmă cu 10 ani un material impresionat:

„Într-o noapte au venit ruşii, ne-au urcat în nişte vagoane cu care se cărau vitele şi ne-au dus departe de casă. Tatăl meu era ofiţer şi a trebuit să plece cu unitatea lui militară la Soroca”, povesteşte actriţa. Avea 8 ani. Însă, nu a uitat nici acum noaptea în care a sosit în satul Morunglav. „Cerul era sticlos, iar în zare se vedeau munţii. Au venit câţiva ţărani care ne-au ajutat cu bagajele, iar noi ne-am instalat la o gazdă. M-am împrietenit cu Voichiţa şi Paula, cele două fete ale gazdei. Împreună cu ele mergeam vara la păscut oile, cutreieram pădurile, adunam vreascuri pentru foc şi le căram cu capul, culegeam ciuperci. Nu am simţit greul. Părinţii mei, da. Crăciunul petrecut acolo, în acel an mi-a arătat faţa sărăciei. Dintr-o dată dispăruseră globuleţele acelea minunate, strălucitoare, abundenţa mâncărurilor şi nici cadourile nu mai erau păpuşi îmbrăcate asemenea prinţeselor în rochii învolănate. Atunci am aflat că Moş Crăciun este doar în noi. Căutam ceva în şifonier şi am dat de cadoul pe care mi-l cumpărase mama pentru a mi-l pune sub brad. O mare tristeţe m-a cuprins. Parcă dintr-o dată, toată vraja dispăruse, toate poveştile pe care mi le creasem în minte se destrămaseră”. Priveşte trist, de parcă sentimentul pierderii Crăciunului îi revine iar şi iar, cu fiecare aducere aminte. În acel an, Draga, fetiţa de numai 10 ani, a învăţat de la mama sa să confecţioneze ornamente pentru brad din cutii de chibrit sau de pudră, pe care lipeau imagini cu animale, cu steluţe, decupate din tot felul de cărţi. Atunci a văzut că dintr-o simplă nucă pictată în auriu putea ieşi cea mai strălucitoarea podoabă. „Bunicul fetelor la care stăteam în gazdă era tâmplar. Pentru că nu aveam bomboane, luam hârtie poleită pe care o înfăşuram în jurul unei bucăţele mici de lemn, pe care le atârnam în brad ca şi cum ar fi fost bomboane”. 
În minte-i răsună şi acum colindele pe care le-a învăţat pe când locuia în Oltenia. Cu luni de zile înainte, convoca grupul de copii cu care cutreiera uliţele în lung şi-n lat şi începeau repetiţiile pentru Crăciun. „Cele mai frumoase colinde de-atunci le ştiu. Mergeam din casă în casă, străbătând troiene de zăpadă şi cântam cu toată forţa. Lumea ne primea cu drag, ne îndesau în traiste mere, nuci, covrigi, iar bucuria noastră creştea pe măsură ce aplauzele şi zâmbetul celor pe care îi colindau sporeau.”