Fetiță de 5 ani găsită moartă! Suspiciuni că ar fi fost ucisă

165

Luni după amiaza, o fetiță în vârstă de 5 ani din Baia Mare a dispărut de acasă, iar trupul neînsuflețit al acesteia a fost găsit în noaptea de luni spre marți.

Există suspiciuni că fetița ar fi fost ucisă și astfel procurorii au deschis o anchetă.

”Tatăl unei fetiţe de 5 ani din Baia Mare a sesizat la Poliţie, luni în jurul orei 23.30, că fetiţa sa a dispărut de acasă în jurul orei 15. Fetiţa a fost găsită decedată în cursul nopţii pe strada Electrolizei din Baia Mare, iar cadavrul a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările în acest caz se desfăşoară sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.