Al patrulea europarlamentar a vizitat Liceul Teoretic Balș, înscris în competiția Școli ambasador ale Parlamentului European

347

Liceul Teoretic Petre Pandrea Balș se poate lăuda cu vizita unui alt europarlamentar, al patrulea de când unitatea școlară din orașul de pe malul Oltețului a fost selectat în competiția „Școli ambasador ale Parlamentului European”. Maria Gabriela Zoană  le-a vorbit elevilor olteni, la finele săptămânii trecute, despre Europa și viitorul ei.

Printre cei 10 europarlamentari care au acceptat invitaţia Liceului Teoretic din Balş de a le vorbi elevilor despre activităţile pe care le desfăşoară în cadrul Parlamentului European, instituţie ce exercită puterea legislativă în Uniunea Europeană, se numără și Maria Gabriela Zoană, vcepreședintă în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului European. Aceasta este a patra vizită pe care un europarlamentar român o face liceului oltean. Liceul teoretic “Petre Pandrea” a mai fost onorat şi de prezenţa europarlamentarilor Rebega Laurenţiu, pe 24 noiembrie anul trecut,  Marinescu Marian-Jean, pe data de 9 decembrie și Norica Nicolai pe 15 februarie.

„Petre Pandrea” este una dintre cele 25 şcoli selectate în programul Şcoli ambasador ale PE  şi care, pentru a-şi câştiga acest titlu, organizează numeroase activităţi și proiecte dedicate Europei și instituțiilor europene.

„Adolescenții aceștia frumoși mi-au fost gazdă timp de 4 ore la Balș, Olt. M-au invitat să le vorbesc despre Europa și viitorul ei, despre locul pe care tinerii de vârsta lor îl ocupă în societatea de azi, despre activitatea mea în Parlamentul European, despre provocările pe care le-am întâlnit în calitate de europarlamentar și despre viziunea mea asupra politicii europene și internaționale. Setea lor de cunoaștere și informații m-a făcut sa-i îndrăgesc de la începutul discuțiilor, dorința lor de a îmbunătăți societatea românească m-a făcut sa am încredere în viitorul României, iar curajul de a spune frumos ce gândesc, coroborat cu nivelul ridicat al conversațiilor și temele importante abordate, mă determină să cred ca au șanse foarte mari să fie desemnați câștigătorii competiției “Școli Ambasador ale Parlamentului European în România!”. M-am întâlnit cu 5 cadre didactice, ambasadori seniori, și 15 elevi ai liceului, ambasadori juniori, care au fost extrem de ospitalieri și bucuroși să mă primească. Am aflat de la aceștia faptul că desfășoară numeroase acțiuni în timpul lor liber pentru a promova valorile Uniunii Europene iar acest lucru nu poate decât să mă bucure, atât în calitate de cetățean al Uniunii Europene cât și în calitate de europarlamentar. La final am fost onorată să completez Cartea de Onoare a liceului și sper să îi revăd la Bruxelles, în postura de câștigători, pe toți cei pe care i-am întâlnit azi. Doresc echipei ambasadori seniori și juniori de la Liceul ”Petre Pandrea” mult succes!”, a notat europarlamentarul Zoană pe pagina sa de socializare.

La întâlnirea europarlamentarului cu elevii Liceul “Petre Pandrea” au participat și inspectorul școlar general oltean Adrian Bărbulete, inspectorul general adjunct Mariana Gheorghe, coordonatorul proiectului- profesor Dan Dumitru și cadre didactice ale liceului.