Internați de urgență în spital! Au mâncat otravă de șoareci

184

Trei copii în vârstă de 7 şi 8 ani din Râmnicu Sărat au ajuns miercuri seara în stare gravă la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat după ce li s-a făcut rău.

În urma anchetei şi a investigaţiilor medicale, s-a stabilit că cei trei copii au mâncat grâu tratat cu otravă pentru şoareci, pe care l-au găsit într-un borcan, în locuinţa familiei unuia dintre copii, unde ceilalţi doi se aflau în vizită.

Cei trei copii au fost transferați apoi la un spital din București după ce au fost stabilizați în Râmnicu Sărat.

Poliţia Buzău a început cercetări pentru vătămare corporală din culpă.