Reținuți pentru luare de mită! Directorul C.N.A.P.D.M. ar fi primit bani în scopul angajărilor

99

Directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime (C.N.A.P.D.M.) SA, Ciubrei Luigi Marius, a fost reținut pentru 24 de ore începând cu data de 17 aprilie 2018 iar procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale  sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de luare de mită.

Tarău Constantin, marinar în cadrul C.N.A.P.D.M., a fost de asemenea reținut sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de complicitate la luare de mită.

„În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada iunie 2017 – 17.04.2018, inculpatul Ciubrei Luigi Marius, în calitatea menţionată mai sus, prin intermediul celuilalt inculpat, a pretins şi primit de la patru persoane peste 1.700 euro, în scopul angajării unor persoane în cadrul companiei pe care o conducea pe posturile de «marinar» şi «mecanic». În realitate, sumele de bani, plătite efectiv de persoanele interesate, au fost mult mai mari, inculpatul Tarău Constantin şi alte persoane oprindu-şi un «comision» cuprins între 100 şi 600 de euro. Ultima «plată», în valoare de 500 euro, s-a realizat în aceeaşi manieră la data de 17 aprilie 2018, când s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 18 aprilie 2018, inculpaţii Ciubrei Luigi Marius şi Tarău Constantin vor fi prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DNA.

Sursă: Agerpres