Dosare penale pentru doi olteni prinși la pescuit în prohibiție

162
foto: arhivă

Doi pescari din Tomeni s-au ales cu dosare penale după ce au prinși la pescuit, în această perioadă fiind instituite măsuri de prohibiție.

Din sâmbăta Paștelui și până pe 5 iunie, este interzis la pescuit, fiind instituite măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale.

Nerespectând ordinele privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2018, doi pescari olteni au fost „pescuiți” de jandarmii care miercuri au executat o serie de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol. Cei doi olteni, din localitatea Tomeni, au fost depistați în timp ce pescuiau cu setci din plasă trifilară, în lungime totală de 880 metri liniari. „În ambele cazuri s-au întocmit acte de constatare pentru încălcări ale prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Uneltele de pescuit au fost ridicate de la făptuitori. Documentele întocmite de jandarmi şi bunurile ridicate, au fost predate organelor de urmărire penală competente, pentru continuarea cercetărilor”, arată IJJ Olt.

În perioada prohibiției, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt a anunțat că va intensifica acţiunile de prevenire şi combatere a braconajului piscicol.