Paul Stănescu: Acordarea de sprijin primăriilor și creșterea absorbției fondurilor europene reprezintă prioritățile noastre

139

Reforma administrației publice și managementul și implementarea fondurilor derulate prin POCA au fost principalele teme de discuție pe care viceprim-ministrul Paul Stănescu le-a purtat ieri cu reprezentanți ai Comisiei Europene.

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Paul Stănescu, s-a întâlnit ieri cu Stefan Olsson, director general Direcţia Generală Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune – ComisiaEuropeană, şi cu Cendrine de Buggenoms, şef de unitate. Discuţiile au vizat, în special, reforma administrației publice, precum şi managementul și implementarea fondurilor derulate prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Mministrul dezvoltării a subliniat că preocuparea pentru realizarea unei reforme reale a administrației publice din România a fost impusă de nevoia de dezvoltare și consolidare a capacității autorităților administrației publice centrale și locale, astfel încât acestea să poată funcţiona la standarde europene. „Acordarea de sprijin autorităților publice locale și creșterea absorbției fondurilor europene reprezintă două dintre prioritățile noastre de guvernare. La nivelul ministerului pe care îl conduc, precum și la nivelul Guvernului, conștientizăm nevoile administrației publice din România și le avem în vedere în toate demersurile noastre. În plus, fondurile europene reprezintă o oportunitate pentru modernizarea administrației, oportunitate pe care intenționăm să o valorificăm cât de mult posibil. Pentru administrația publică locală din România, am lansat apeluri în vederea implementării managementului calității și intenționăm lansarea, în acest semestru, a măsurilor ce vizează planificarea strategică și procesul decizional la acest nivel. De asemenea, vom lansa un apel de proiecte pentru realizarea măsurilor de simplificare la nivel local”, a precizat viceprim-ministrul Paul Stănescu.

Ministrul Stănescu a întărit faptul că prioritare sunt acordarea de sprijin primăriilor și creșterea absorbției fondurilor europene.