A pățit-o! Controlul de la graniță l-a lăsat fără mașina de 130.000 de euro

157

Patru autoturisme, care erau căutate de autorităţile din Marea Britanie şi Italia, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră pe teritoriul României.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, maşinile au fost indisponibilizate, iar faţă de persoanele care le deţineau se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire şi punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Unul dintre autoturisme, un BMW 530 D, a fost descoperit pe raza localităţii Tomeşti din judeţul Iaşi, de către poliţişti de la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Iaşi – Serviciul Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii.

“Existând suspiciuni cu privire la provenienţa maşinii, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că autoturismul figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie la data de 14 martie 2018”, se precizează în comunicat.

Bărbatul de 33 de ani care conducea autoturismul a declarat că a cumpărat maşina în sistem leasing din Marea Britanie şi nu avea cunoştinţă că este căutată de autorităţile britanice.

Un alt autoturism, Mercedes Benz, produs în 2015, care era înmatriculat în Italia, a fost descoperit, miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile italiene la data de 7 aprilie 2018. Autoturismul are ca preț de catalog 130.000 de euro.