Muzica la maximum le-a adus sancțiuni. La fel și apelarea la mila slătinenilor

316

Cinci slătineni care au deranjat pe cei din jur prin zgomote și larmă s-au trezit săptămâna trecută amendați de Poliția Locală. În vizorul polițiștilor locali au intrat și 7 cetățeni care, sub pretextul unor cazuri grave de sănătate, cereau ilegal bani cetățenilor pe stradă.

Str. Cuza Vodă, str.Victoriei, Piața Gării și B-dul N. Titulescu sunt locațiile din Slatina de unde polițiștii comunitari au primit sesizări că unele persoane tulbură liniștea publică, pe parcursul săptămânii trecute. Cinci persoane s-au ales cu amenzi pentru tulburarea fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote, larmă, muzică la intensitate mare.

În vizorul Poliției Locale Slatina au intrat și persoanele care, sub pretextul strângerii de fonduri pentru persane grav bolnave, în special copii, apelează la mila trecătorilor. 7 astfel de persoane care nu au putut dovedi legal că strân fodnuri pentru un caz real au fost amendate. La fel un cerșetor, o persoană pntru săvârșirea în public de fapte și gesturi obsecene, proferarea de injurii și 3 persoane pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice.

În total, în săptămâna 05 – 11 martie, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Public Direcţia Poliţia Locală Slatina au aplicat 118 sancțiuni contravenționale, dintre care 83 pentru încălcarea legislației rutiere (64 numai pentru opriri neregulamentare). Cuantum total aplicat a fost de 32.035 lei.