După primele două zile de înscrieri în învățământul primar pentru anul școlar 2018/2019, în Olt s-a înregistrat 14% din numărul preconizat de cereri. 56 de viitori școlari au trecut de evaluarea psihosomatică. Înscrierile din prima etapă continuă până pe data de 26 martie.
Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia preliminară privind înscrierea în învățământul primar pentru anul şcolar 2018-2019, prima etapă. Potrivit datelor înregistrate în sistem, în primele două zile de înscriere (8 și 9 martie), până la ora 18:00, au fost completate la nivel naţional 31.601 cereri, 89% vizând copii cu vârsta de 6 ani împliniţi până la data de 31 august 2018, inclusiv.
La nivelul județului Olt, unde se așteaptă să se înscrie circa 3.000 de elevi pentru 174 de clase pregătitoare, în primele două zile de înscriere s-au înregistrat 430 cereri. Dintre acestea, 374 vizează copii cu vârsta de 6 ani împliniți până la finele lunii august, iar restul copii care împlinesc 6 ani după data de 1 septembrie. 56 de copii au trecuyt de evaluarea psihosomatică.
În această etapă, părinţii sau tutorii legali îşi pot înscrie copiii până în data de 26 martie, inclusiv. Cererea-tip se poate completa la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului sau online, în interiorul perioadelor din calendarul aprobat de Ministerul Educației Naționale. Validarea cererilor-tip completate online este obligatorie și se realizează în unitatea de învățământ aleasă pentru înscriere, în prezența părintelui și a cel puțin unuia dintre membrii comisiei, zilnic, între orele 8 – 18:00 (luni-vineri).
În data de 30 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale Inspectoratului Școlar Județean Olt, listele cu copiii înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.
A doua etapă va avea loc în perioada 12 -18 aprilie. Rezultatele vor fi afișate în data de 23 aprilie. Între 24 aprilie și 4 mai, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua.