Patronul de la Casa Oltenească ar putea fi arestat. Tribunalul Olt a înlocuit controlul judiciar cu arest preventiv

686
Dosarul afaceristului din Studina a fost trimis de procurorii DNA magistraţilor de la Tribunalul Olt

În urmă cu aproape un an de zile, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a decis măsura cotrolului judiciar pentru 4 slătineni audiați și reținuți în urma unor percheziții de amploare, în două dosare de evaziune fiscală instrumentate de polițiștii olteni. Printre ei, şi patronul de la Casa Oltenească – Adrian Florin Orodel. Ieri, Tribunalul Olt a decis înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv pentru omul de afaceri slătinean. Decizia nu este definitivă.

Omul de afaceri Adrian Orodel ar putrea ajunge după gratii, după ce magistraţii olteni au decis înlocuirea controlului judiciar. Nu însă şi pentru ceilalţi inculpaţi din dosar.

Decizia nu este definitivă, Orodel având drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Patronul de la Casa Oltenească se afla sub control judiciar după ce mascaţii au descins la finele lunii martie 2017 la 50 de locații din Olt, Dolj, Giurgiu și Ilfov, el fiind cercetat pentru evaziune fiscală și în urmă cu aproximativ doi ani, tot în urma unei descinderi a mascaților. Măsura controlului judiciar a fost dispusă după ce inculpaţii au achitat o parte din prejudiciu- 1 miliard de lei vechi, din cei 140 miliarde vechi stabilite de anchetatori.

Potrivit anchetatorilor, persoanele învinuite în dosar sunt bănuite că „în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi evidenţiat în evidența contabilă cheltuieli care au la bază operațiuni fictive, de la firme tip fantomă, prin crearea uni circuit tip suveică. De asemenea, cei în cauză sunt bănuiți că nu ar fi înregistrat în documentele legale ale societății, în întregime, veniturile obţinute, în scopul diminuării obligațiilor fiscale și sustragerii de la plata bugetului de stat a TVA și a impozitului pe profit.”