Cod Galben de POLEI! NU se circulă pe 3 drumuri județene din Olt

777

31 de localități din județul Olt se află sub avertizare Cod Galben de POLEI, până la ora 12.20. Autoritățile au deschis circulației în această dimineață două drumuri județene care erau închise, în prezent doar pe 3 drumuri județene din Olt nu se circulă.

În această dimineață, pe drumurile din Olt se circulă în condiții de iarnă, ninge, iar autoritățile mențin în continuare închise circulației drumurile județene:

  • DJ 544 A Vârtopu- Vădăstrița;
  • DJ 546 E Oporelu- Miești;
  • DJ 679 Ghimpețeni- Văleni.

Au fost deschise circulației, începând cu ora 9.00, DJ 546 C Potcoava- Perieți; DJ 653 Stoicănești- Crăciunei.

31 de localități din județul Olt se află sub avertizare Cod Galben de POLEI, între orele 9.20- 12.20: Corabia, Brastavățu, Izbiceni, Rusănești, Ianca, Tia Mare, Vădăstrița, Cilieni, Traian, Grojdibodu, Vișina, Redea, Rotunda, Gostavățu, Obârșia, Deveselu, Scărișoara, Sprâncenata, Studina, Giuvărăști, orlea, Gârcov, Băbiciu, Bucinișu, Ștefan cel Mare, Vlădila, Vișina Nouă, Gura Padinii, Vădastra, Grădinile, Urzica.