Medicii olteni, de familie sau specialiști, prescriu zilnic zeci de rețete medicale. Așa se face că valoarea totală a prescripțiilor medicale emise de cei 500 de medici de familie și specialiști este de peste 100 milioane lei. Statisticile Casei Județene de Asigurări de Sănătate Olt a scos la iveală o situație cel puțin ciudată. Unii dintre medici au bătut recordul la viteză când vine vorba de scrierea de rețete. Ei se pot lăuda că au emis câte o rețetă la mai puțin de 10 minute, dacă ar fi să ținem cont de numărul de ore lucrate și cel al rețetelor emise. În atare condiții se poate concluziona că noua meserie a acestora este cea de scriptolog, cât despre calitatea actului medical… cu siguranță nu este cel care ar trebui.