Caz incredibil! Un bărbat a aflat că era declarat mort de ani buni

123

Un bărbat în vârstă de 63 de ani din Bârlad, a aflat ,ajuns în România după ce a fost expulzat că, în acte, apare ca fiind decedat. “Vinovată” de toate acestea ar fi chiar soţia lui.

Bărbatul a decis în 1989 să rămână în Turcia unde muncise până atunci, iar în țară, femeia l-a declarat decedat şi s-a recăsătorit.

Am lucrat 19 ani fără viză. Nu am avut viză”, spune bărbatul.

În această perioadă bărbatul a fost bucătar în diverse restaurante de lux.

Am fost ridiciat din pat şi dus la arestul poliţiei, am ajuns la Otopeni cu biletul de la ei. Mi-au luat actele şi mi-au spus că fac o glumă. Că sunt decedat. Nu îmi puteam reveni. În 2016 s-a eliberat cerfificatul de deces. Dar din 2003 sunt declarat decedat”, povestește bărbatul.

Ajuns în Bârlad, mama lui, în vârstă de 84 de ani, dar şi vecinii, au încremenit de uimire, deoarece rudele nu îl mai căutaseră. Fără bani şi cu probleme de sănătate, omul încearcă acum să îşi recapete identitatea.

Nu am bani de pâine, dar de avocat. Am depus un apel împotriva hotărârii judecătoreşti prin care am fost declarat decedat la cererea soţiei”, susține acesta.