Guvernul trimite românii la dentist

165

Guvernul are grijă de dinții românilor.  În curând, Executivul va aproba pachetele medicale la stat pentru perioada 2018-2019, iar acestea sunt detaliate în Proiectul de Ordin al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în 2018 a pachetelor de servicii medicale pentru 2018-2019.

Pentru a fi aplicat, documentul trebuie să fie aprobat de ministrul Sănătății și de președintele CNAS, apoi să fie publicat în Monitorul Oficial.

Aceste pachete de servicii medicale sunt diferite pentru cei asigurați în sistemul public de sănătate față de cei care nu sunt asigurați, însă ambele includ, în mai mică sau mai mare măsură, serviciile dentare de care vor putea beneficia românii la stat, informează avocatnet.ro.

Persoanele asigurate vor primi un pachet de servicii medicale de bază, în care vor avea mai multe beneficii decât cele neasigurate.

Potrivit proiectului, adulții vor putea merge la consultație gratuită o dată pe an, iar copiii, chiar de două ori. Mai precis, pentru decontarea integrală sau de 60% din tarif sunt prevăzute următoarele acte terapeutice:

  • tratamentul cariei simple,
  • obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei,
  • pansamentele calmante,
  • extracția dinților cu anestezie,
  • diverse proteze, aparate și dispozitive utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale,
  • reparații și reconstrucții.

Persoanele neasigurate vor beneficia de următoarele servicii gratuite: pansamente calmante/drenaj endodontic, tratamentul afecțiunilor parodonțiului cu anestezie, chiuretaj alveolar şi tratamentul hemoragiei, reducerea luxaţiei articulaţiei temporo-mandibulare, reparația și rebazarea protezelor și reparațiile aparatelor ortodontice.