Oltenii au lăsat sec cu strigături peste sat

185

Păstrând tradiția, oltenii din mai multe localități ale județului au lăsat sec cu strigături peste sat, obicei păstrat mai ales de către tineri.

Creştinii ortodocşi au sărbătorit ieri Lăsatul Secului, marcând astfel intrarea în Postul Paştelui, cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante de peste an. Paștele ortodox pică pe 8 aprile, iar Postul Mare a început astăzi.

Aseară, toți creștinii au lăsat sec, în unele sate din județ încă păstrându-se obiceiul focului purificator. În funcție de zonă, oamenii aprind focul la intersecțiile drumurilor sau pe deal, considerând că astfel se ajută la alungarea spiritelor rele din comunitate. Pentru ca acest obicei să nu se stingă, Direcția pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Olt încearcă de câțiva ani să realizeze materiale documentare privind specificul acestui obicei în fiecare comunitate și să-l reînvie acolo unde s-a pierdut. Strigarea peste sat va fi cercetată anul acesta în zonele Vișina, Vădastra, Vădăstrița, Brastavățu.

Nu trebuie uitată munca de reconstituire a acestui obicei depusă CJCPCT Olt, îndrumar pentru generațiile viitoare rămânând filmul documentar realizat în 2003. “Cu ajutorul Ansamblului Folcloric „Plai de dor“ al Liceului IPTAPA din Slatina, condus de Iliuță Brăileanu, am filmat o serie de strigături culese și adaptate de scriitorul și folcloristul Nicolae Fulga din zona Schitu și Vâlcele, strigături pe care le-am montat într-un film-document, într-o încercare de reconstituire a acestui obicei.”, amintește Valeru Ciurea, consultant artistic în cadrul centrului.