PNDL, un program de succes în județ și în țară

158

Primarii ale căror proiecte au fost declarate eligibiele pot sta liniștiți pentru că, în scurt timp, vor semna contractele de finanțare. Asigurarea vine din parte vicepremierului Paul Stănescu. Demnitarul a susținut, ieri, la Slatina, în cadrul unei conferințe de presă, că PNDL  este un program de succes, care a adus fiecărei primării șansa să implementeze cel puțin un proiect menit să conducă la dezvoltarea localităților respective.

Vicepremierul Paul Stănescu a făcut câteva considerente cu privire la proiectele pe care le gestionează Ministerul Dezvoltării pe care-l conduce. Acesta a susținut că, dintre toate proiectele PNDL este cel mai important, atât prin suma alocată cât și pentru că a permis fiecărei unități administrativ-teritoriale să obțină finanțare pentru proiecte importante. În plus, programul funcționează bine.

„În ministerul pe care îl coordonez, sunt foarte multe programe, dar cel mai important este Programul Național de Dezvoltare Locală. Au fost alocate 30 de miliarde de lei, o sumă foarte importantă, fiind un program care funcționează foarte bine. Acest program are ca obiectiv modernizarea satului românesc. Și, ce este mai important este că fiecare primărie a avut posibilitatea și a accesat cel puțin un proiect. Sumele n-au fost distribuite pe criterii politice, ci pe următoarele criterii bine stabilite. Pentrua se înțelege am să le enumăr: capacitatea financiară a județului respectiv, numărul de UAT-uri, populație și suprafață”, a afirmat ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu.

Demnitarul a ţinut să+i asigure pe primar că nu vor fi probleme în derularea acestui program şi că în cel mai scurt timp vor fi semnate contractele de finanţare pentru toate proiectele declarate eligibile. O mare parte dintre aceste contracte fiind deja semnate, iar restul urmează să se semneze în cel mai scurt timp pentru ca primăriile să treacă la treabă cât mai repede. Proiectele trebuiesc implementate până la finele lui 2020.

„La nivelul judeţului Olt au fost declarate eligibile 206 în valoare de 823 de milioane de lei. Până în momentul de faţă, au semnat contractele cu Ministerul Dezvoltării în jur de 70 de localităţi, urmând ca ulterior autorităţile locale să scoată la licitaţie aceşte lucrări. Cât durează licitaţia în fiecare localitate nu mai depinde de noi. Ne întoarce la problemele generate de actuala lege a achiziţiilor care permite contestaţii şi poate să dureze şi mai bine de un an”, a declarat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, în completarea celor spuse de vicepremier.