VIDEO/Imagini de coșmar: trei gospodării în flăcări la Caracal. Un bărbat a ajuns la spital

138

Un incendiu puternic a cuprins în această dimineață trei gospodării, focul propagându-se de la acoperișul unei case și la casele vecine. Suferind un atac de panică, unul dintre proprietari a ajuns la spital.

Trei ore s-au luptat pompierii în această dimineață cu flăcările pentru a salva trei gospodării de pe str. Antonius Caracalla, din municipiul Caracal. Salvatorii de la Detașamentul Caracal și Garda Stoenești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj Smurd, au intervenit la incendiul ce se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum la bunurile dintr-o cameră de locuit și acoperișul unei case, la acoperișul casei vecine și la fațada din lambriu, izolată cu polistiren, a altei locuințe.

ʺIntervenția pompierilor a fost îngreunată din cauza spațiului foarte îngust și distanței mici dintre cele trei locuințe. Proprietarul locuinței de la care a izbucnit incendiul, în vârstă de 65 de ani, cu atac de panică, a fost transportat de echipajul Smurd la Compartimentul Primiri Urgențe Caracal.ʺ, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Incendiu a izbucnit, probabil, de la un scurtcircuit electric produs la un prelungitor electric. Potrivit ISU Olt, pagubele sunt: bunurile dintr-o cameră de locuit și acoperișul unei case pe circa zece metri pătrați, aproximativ 60m de acoperiș de la locuința aflată în apropiere și izolația termică pe circa 10mp de la a treia locuință.

ʺRecomandăm cetățenilor să nu exploateze instalațiile electrice cu defecțiuni sau improvizații și să evite suprasolicitarea instalațiilor și a prelungitoarelor electriceʺ, atenționează ISU Olt.