Mii de slătineni au de achitat municipalității diverse sume drept amenzi. Foarte mulți dintre ei refuză să facă acest lucru pe motiv că nu au venituri. În asemenea situații, legislația prevede transformarea amenzilor contravenționale în ore de muncă în folosul comunității. Cu toate acestea, puțini sunt cei care ajung să muncească pentru a-și achita amezile primite pentru diverse contravenții. Și asta pentru că, legea nu prevede sancțiuni pentru cei care refuză să presteze orele de muncă stabilite de instanță, ci doar… amendarea lor. Până în 2003, aceștia puteau fi sancționați cu închisoarea contravenţională.