Vicepremierul Stănescu află ASTĂZI dacă i se redeschide urmărirea penală

150

Astăzi, vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării, află dacă  Înalta Curte va decide redeschiderea urmăririi penale într-un dosar în care este vizat, închis în 2013. Stănescu a declarat că își va da demisia din Guvern dacă va fi inculpat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate azi cererea DNA de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care este vizat vicepremierul Paul Stănescu. În acest dosar, cercetările au fost începute în perioada în care Paul Stănescu era președinte al Consiliului Județean Olt (2008- 2016), în urma unui raport al Curţii de Conturi pentru anul 2010, vizând o finanţare nerambursabilă de peste două milioane de lei a echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina de către Consiliul Judeţean Olt.

Redeschiderea urmăririi penale într-un dosar închis în 2013 l-a determinat pe senatorul de Olt să declare că își va da demisia din Guvern dacă va fi inculpat.

„În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regulă. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită a făcut o sesizare în dosarul cu finanţarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu există prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018, DNA cere redeschiderea din nou a acestui dosar. Nu ştiu care e cauza (…) Mai sunt încă trei auditori de la Curtea de Conturi citaţi în acest dosar şi s-a amânat. Ceea ce vă pot spune eu este un lucru clar: în momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îi voi pune demisia pe masa prim-ministrului. Asta trebuie să ştiţi de la mine. Declaraţia mea este o certitudine (…). Eu cred ca totul a fost legal”, a spus Paul Stănescu, la ÎCCJ, pe 25 ianuarie, când Instanţa supremă a amânat procesul, deoarece persoanele implicate alături de Paul Stănescu în dosar nu au avut avocat.

Alături de Stănescu intimaţi în dosar sunt Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache.

Pe aceeași temă:

UPDATE/Stănescu: Îmi voi depune DEMISIA din Guvern dacă voi fi inculpat!