Poliția Locală golește buzunarul contravenienților: 304 sancțiuni, în trei săptămâni

77

Amenzi în valoare de 80.585 lei a aplicat Poliția Locală Slatina în ultimele trei săptămâni, nu mai puțin de 304 cetățeni fiind sancționați pentru nerespectarea legii, cei mai mulți privind traficul.

Perioada 12 ianuarie – 5 februarie s-a lăsat cu multe sancțiuni contravenționale din partea polițiștilor locali slătineni pentru cetățenii care nu au respectat legea. Fie că a fost vorba de parcări sau staționări aiurea, scandaluri, consum de alcool, activități de comerț sau altele, oamenii legii au fost cu ochii pe contravenienți. Efectivele Serviciului Public Direcţiei Poliţia Locală Slatina au aplicat un număr total de  304 sancțiuni contravenționale, împărțite astfel:

  • 168 sancțiuni aplicate pentru opriri neregulamentare;
  • 20 sancțiuni contravenționale pentru staționare neregulamentară;
  • 35 sancțiuni contravenționale pentru acces interzis;
  • 15 sancțiuni aplicate pietonilor care s-au angajat în traversarea prin loc nepermis;
  • 10 sancțiuni aplicate pentru încălcări ale normelor legale privind circulația vehiculelor cu masă autorizată de peste 3,5 tone pe drumurile din municipiul Slatina- lipsă autorizație specială de transport;
  • 5 sancțiuni aplicate pentru conducerea unui vehicul cu tracţiune animală neînregistrat;
  • 8 sancțiuni aplicate pentru consum de alcool în locuri publice;
  • 3 pentru participare și provocare la scandal;
  • 2 sancțiuni contravenționale aplicate pentru defrișare de arbori, arbuști de pe domeniul public;
  • 4 sancțiuni contravenționale aplicate pentru oprirea în alveolele special create pentru mijloacele de transport în comun;
  • 5 sancțiuni aplicate pentru parcare pe trotuare amenajate;
  • 18 sancțiuni aplicate pentru exercitarea activității de comerț fără achitarea taxelor aferente;
  • 5 sancțiuni aplicate pentru expunerea, vânzarea și prestarea serviciilor în zona căilor de acces și pe spații verzi;
  • 5 sancțiuni aplicate pentru blocarea căilor de acces la proprietate.

Poliția Locală avertizează că și în această săptămână va acționa pe linia depistării conducătorilor auto care blochează accesul la proprietate, curți, parcări, imobile, îngreunează sau blochează mijloacele de transport în comun sau blochează traficul în zona unităților spitalicești.