Obiectele soților Ceaușescu, vândute pe mii de euro aseară, la licitația “Epoca de aur”

453
Afiş de promovare a turismului Participaţi la excursiile muncitoreşti organizate de sindicate semnat Alexe Confederaţia General a Muncii din R.P.R.-Oradea-1950

Aseară, numeroase obiecte aparținând soților Ceaușescu sau specifice Epocii de Aur au fost scoase la licitație. Cel mai scump obiect vândut a fost un covor din lână „Erou al Neamului”.

De la cizme de vânătoare și pantofi cu toc până la săpun și chiar hârtie igienică produsă în anii ’80, mai multe obiecte aparținând soților Nicolae și Elena Ceaușescu sau specifice Epocii de Aur au fost scoase la licitație. Colecționari, istorici, curioși sau nostalgici au achiziționat obiectele la prețuri ce au atins 1.600 de euro. „Licitația își propune să redea o imagine realistă a vieții cotidiene în perioada „Epocii de aur”. Selecția cuprinde atât piese din colecția familiei Ceaușescu (obiecte personale, cadouri diplomatice, fotografii), cât și relicve ale traiului cotidian al omului de rând: de la cravata de” șoim al patriei”, jocuri și jucării, cărți de referință, afişe de perioadă, curiozități tehnice și electrocasnice și până la artă decorativă de epocă.”, a anunțat casa Artmark, organizatoarea licitației.

Au fost vândute:

  • Costumul de vânătoare care a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu – 700 de euro;
  • cizmele de vânătoare marca Atlas-65 ale dictatorului- 700 euro;
  • şapca de vânătoare – 400 de euro;
  • o pălărie a Elenei Ceauşescu, tip melon, marca „Întreprinderea de blănărie Vidra-Orăştie”, din lână – 800 de euro
  • plic şi pantofi cu toc din piele de culoare verde ai Elenei Ceauşescu – 600 de euro;
  • set format din tavă şi vază cu monograma Nicolae Ceauşescu – 500 de euro;
  • machetă tractor dăruită de „Uzina Tractorul Braşov” lui Nicolae Ceauşescu – 400 de euro;
  • o păpuşă primită cadou de către cuplul Ceauşescu – 15 euro;
  • o sticlă cu pepsi, provenind din stocul de protocol (cc. 1980) – 50 de euro;
  • o fotografie privată, de colecţie, cu Elena Ceauşescu într-un moment de relaxare (1959) – 200 de euro;
  • o fotografie de presă înfăţişându-l pe Nicolae Ceauşescu alături de Fidel Castro (Bucureşti, 1972) – la 350 de euro;
  • două fotografii personale, reprezentând-o pe Elena Ceauşescu pe plajă – 450 de euro;
  • două tomuri „Las Bases”, cu dedicaţia preşedintelui Argentinei Juan Peron pentru Nicolae Ceauşescu (1973)- 800 de euro
  • două indicatoare de telefon urban şi de Poştă Telegraf-Telefon-Radio (circa 1970-1980) – fiecare la 100 de euro;
  • două pachete de ţigări marca „Litoral” şi „Pescăruş” – 25 de euro;
  • un săpun „Oana” din anii 1980 – la 10 euro;
  • o hârtie igienică produsă de Fabrica de hârtie Buşteni în anii ’80 – la 10 euro;
  • un carnet de bonuri pentru alimente (3 ianuarie 1945) – la 75 de euro;
  • o tapiserie din lână reprezentându-i pe soţii Ceauşescu alături de părinţii lui Nicolae Ceauşescu şi un covor din lână „Erou al Neamului” reprezentându-l pe Nicolae Ceauşescu (cca 1975)- fiecare la 1.600 de euro;
  • un satin chinezesc primit de familia Ceauşescu cu ocazia ultimei vizite în China în octombrie 1988 – la 1.200 de euro.

Licitația a fost organizată în anul centenarului Ceaușescu, pe 26 ianuarie împlinindu-se 100 de ani de când fostul dictator vedea lumina zilei la Scornicești.

Nicolae Ceaușescu a fost ales preşedinte al Republicii Socialiste România în 1965.