,,A fost o joacă,, repetă într-una tânăra care aproape că și-a ucis prietenul polițist

656

Tânăra de 28 de ani care noaptea trecută și-a împușcat iubitul, ofițer la Crimă Organizată Olt, a fost operată la mână, starea ei de sănătate fiind bună. Medicii nu pot garanta dacă ea își va mai putea folosi membrul superior prin care a trecut glonțul descărcat din arma. Pentru că a fost tot timpul extrem de agitată, tânăra a fost sedată încă de la sosirea la UPU.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, Alina Duminică, a susținut că tânăra a fost cea care a sunat la 112 după ajutor și că era extrem de agitată și de violentă verbal. ,,Repeta intr-una că a fost o joacă. Tânăra era extrem de violentă verbal,, a susținut Duminică.

Medicul a mai precizat că atât tânăra cât și polițistul consumaseră alcool înainte de producerea incidentului.

Iubita polițistului împușcat este cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă. Încadrarea ar putea fi schimbată în cea de omor din culpă dacă tânărul ofițer va muri. El se află acum internat la Spitalul Județean de Urgență Craiova , în stare foarte gravă. Medicii sut rezervați în privința șansei lui de a supraviețui.