Cartierul Vîrtop din orașul Corabia riscă să rămână pustiu dacă autoritățile nu intervin de urgență. Cele câteva familii care mai au copii ce ar trebui să frecventeze grădinița sau să meargă la școală sunt disperate. Micuții învață în continuare într-o grădiniță veche de peste 100 de ani deși la doi pași de acest local a fost construită o alta nouă, iar elevii care învață la școlile din centrul orașului riscă să-și piardă alocația din cauza absențelor. De multe ori la prima oră ei sunt absenți pentru că microbuzul școlar dacă ajunge să-i ia o face cu o mare întârziere.