Șofer căutat de polițiști! A fugit de la locul accidentului după ce a lovit un bărbat și pe fiica sa

100

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, împreună cu fiica sa în vârstă de doar un an și jumătate au fost loviți de un șofer pe o trecere de pietoni din Craiova, în cartierul Brazda lui Novac, în timp ce traversau regulamentar.

Bărbatul care se afla la volan a fugit de la locul accidentului.

În urma impactului, micuța a suferit mai multe răni și traumatisme și a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean din Craiova unde se află, în continuare, în stare gravă.

Bărbatul care se afla la volan ar fi vrut să evite impactul cu mașina care se oprise la trecerea de pietoni, însă, a virat stânga, lovindu-i în plin pe cei doi. Șoferul a fugit de la locul accidentului și este căutat de polițiști.