Mobilizare exemplară pentru a ajuta o familie rămasă sub cerul liber

152

Pentru a doua oară, edilul comunei Osica de Sus a mobilizat întreaga suflare a localităţii pentru a sări în ajutorul unei familii rămase în plină iarnă fără acoperiş deasupra capului şi fără bunurile agonisite de-o viaţă.

În urmă cu o lună de zile, înainte de Sărbători, edilul Gheorghe Manicea dădea startul unui gest exemplar, mobilizând întreaga suflare a localităţii şi oameni de bine pentru a oferi ajutor familiei Botofei, căreia un incendiu puternic i-a distrus locuinţa. Gestul se repetă acum, cu o altă familie ajunsă în impas în aceleaşi condiţii.

“La aproape o lună de zile, o altă familie trece prin momente grele după ce casa în care locuiau a ars în totalitate. Vă rog să ne mobilizăm ca și data trecută și în aceste clipe să ne implicăm pentru a-i ajuta!”, este apelul lansat de primarul Gheorghe Manicea şi prin intermediul paginii sale de socializare.

Iar imaginile cu ceea ce a mai rămas din agoniseala familiei greu încercate în plină iarnă au determinat cât mai mulţi oameni cu suflet mare să se implice şi să răspundă apelului primarului.

“La solicitarea unor Asociații, cât și a multor persoane fizice de a face publică o listă cu materialele necesare reconstruirii casei arse, am luat legătura cu persoanele care dețin firme din domeniul construcțiilor pentru a-mi spune de ce este nevoie pentru a remedia această problemă într-un timp cât mai scurt. Aceasta este lista care conține materialele necesare: 12 baxuri BCA; 12 plase sîrmă; 100 saci ciment; 50 căpriori; 3m cubi blană; 45 foi tablă; 30 saci adeziv. Mulțumesc consătenilor noștri Daniel Chitoace și Nicu Neț, care pe lângă lista de materiale făcută mi-au spus că vor participa cu echipele lor la reconstrucția casei.”, a prezentat edilul necesarul.

La sugestia unuia dintre localnici, de mâine, o echipă de localnici, împreună cu preoţii, va pleca prin comună pentru a strânge fonduri şi donaţii.

Pe aceeaşi temă:

Gest exemplar: un primar mobilizează localnicii să ofere ajutor familiei rămasă fără casă