În șir indian, spre fotoliul de ministru. Vezi ce schimbări vrea Dragnea să facă în Guvern

137

Liderii PSD sunt încrezători în faptul că președintele Klaus Iohannis le va da premierul, iar în culise s-a început deja formarea Guvernului. În ciuda faptului că Liviu Dragea a spus că totul se va decide în Comitetul Executiv, la biroul președintelui PSD a fost, astăzi, un adevărat pelerinaj.

Mai mulți miniștri din Guvernul Tudose au fost în biroul lui Liviu Dragnea, cel care anunța că din viitorul Cabinet vor lipsi o parte dintre miniștrii lui Tudose.

Dincolo de procedura oficială anunțată de Liviu Dragnea, social-democrații au deja câteva certitudini. Prima și cea mai importantă este schimbarea de la Ministerul Educației, potrivit unor surse din partid. Actualul ministru, Liviu Pop, va fi înlocuit de vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu, răsplătită astfel pentru renunțarea la cursa pentru fotoliul de premier.

O altă schimbare foarte importantă ar putea fi ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa. Liviu Dragnea și cei din PSD sunt nemulțumiți de Mișa, iar în scenă ar putea intra Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor. De altfel, Teodorovici este unul dintre cei care au fost văzuți intrând astăzi în biroul lui Liviu Dragnea. Teodorovici s-a remarcat, în ultima perioadă, ca o voce distinctă în PSD fiind cel care a pus frână la multe dintre proiectele Guvernului Tudose. De asemenea, senatorul PSD a jucat tare și la dezbaterile pe Buget, acolo unde a avut mai multe contre cu Ionuț Mișa.

La Sănătate, actualul ministru, Florian Bodog, ar urma să fie înlocuit de fosta deputată Rodica Nassar, în prezent secretar de stat la Ministerul Sănătății. Potrivit surselor din partid, aceste două schimbări sunt deja bătute în cuie.

La Ministerul Afacerilor Interne rămâne Carmen Dan, iar la Ministerul Afacerilor Externe rămâne Teodor Meleșcanu. De altfel, ALDE ar urma să-și păstreze toate portofoliile deținute în Guvernul Tudose: Meleșcanu la MAE, Grațiela Gavrilescu la Mediu (și vicepremier), Toma Petcu la Energie și Viorel Ilie ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul.

Ultimii sosiți în Guvernul Tudose vor avea sorți diferite. Paul Stănescu își păstrează funcția de la Ministerul Dezvoltării, însă Felix Stroe nu va mai continua în fruntea Ministerului Transporturilor, potrivit surselor din coaliție. În mod cert, favoritul lui Tudose, Marcel Ciolacu, nu va mai face parte din Guvern.

Tudorel Toader, singurul ministru neafiliat politic, își va păstra funcția de la Justiție, fiind sprijinit în mod special de ALDE. Un alt ministru care este sigur pe propria funcție este Petre Daea, ministru Agriculturii. Rămân în Guvern și Lia Olguța Vasilescu (Muncă) și Mihai Fifor (Apărare).

Schimbări ar putea exista la ministerele care erau conduse de apropiați ai lui Tudose și ai lui Ciolacu: Turism, Cultură, Economie, Dialog Social, Tineret și Sport.