O mașină a ars, iar două persoane au fost rănite

48

Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale la un service din Galați în cursul serii de marți după ce un incendiu a izbucnit.

Toate bunurile din interior precum și o mare parte din service au ars în întregime, de asemenea și o mașină, iar incendiul a făcut două victime.

“Au fost două persoane care au suferit arsuri uşoare. Uneia i s-a acordat asistenţă medicală la faţa locului de către echipajul SMURD, fără a fi transportată la spital, iar o persoană s-a deplasat singură la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi, tot cu arsuri uşoare”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Cătălin Sion.

ISU Galaţi a intervenit cu patru autospeciale de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi.