Dragnea şi Tăriceanu, puşi la zid de Mihai Tudose

68

Mihai Tudose nu mai e la mâna lui Dragnea, dimpotrivă, pare să se întoarca sa o muste. Acesta le dă încă o lovitură șefilor coaliției, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, să dea un aviz negativ iniţiativei legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale.

”Sunt foarte ferm în ceea ce privește acel Palat. Am dat aviz negativ.Astăzi în şedinţa de Guvern am dat aviz negativ pe proiectul de lege ca Palatul Elisabeta să fie dat pe viaţă (familiei regale – nr.). Am primit o solicitare un pic ciudată de la Cancelarie, că sunt dispuşi să plătească orice chirie, dar cu o perioadă de graţie de timp de un an. Adică un an să nu plătească nimic. Adică mai stăm noi un an gratis pe-aici şi apoi mai vedem. Nu merge! Ministerul Justiţiei a dat punct de vedere negativ pe criteriu de neconstituţionalitate. Eu înțeleg că ce a fost de revendicat a fost revendicat. De ce n-au revendicat? N-au avut timp? Le-a fost jenă? Pa! Ţi-ai luat Peleşul, ţi-ai luat Săvârşinul? Nu le mai ştiu pe toate, au primit, cu nişte pădurice, cu nişte pădure, cu nişte domenii. Mai revendicăm în continuare? Am avut o epifanie, ne-am mai adus aminte că am mai avut o gară? În regulă, fă actele, vedem – a fost, n-a fost?  Despre care regină vorbim? Nu mai avem regină, că a murit, Dumnezeu să o ierte!