Decizie OFICIALĂ: Guvernul a dat aviz negativ iniţiativei legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale

59

Mihai Tudose a făcut scandal pe tema iniţiativei legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale, dar fără reușită.

Guvernul a dat aviz negativ iniţiativei legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale. Decizia a fost luată în ședința de guvern de miercuri. TVR a obţinut punctul de vedere al Executivului pe acest subiect. Este vorba, mai exact, despre scrisoarea transmisă de către premierul Mihai Tudose preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

„Potrivit art. 1, alin. (2) şi (4), din Constituţia României, Forma de guvernământ a statului român este republică, statul se organizează potrivit principiului separaţiei puterilor, în putere legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale.De asemenea, art. 2 din textul fundamental prevede că „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”. În consecinţă, caracterul suveran al Casei Regale, intitulată a României, intră în contradicţie cu textele fundamentale, pentru care suveranitatea, în statul romăn, se exercită prin organe reprezentative. Pentru a defini Casa Regală ca reprezentativă pentru poporul român este necesar a se preciza acest aspect printr-un text la nivel constituţional, legea fundamentală din care derivă existenţa oricărei instituţii din România.”, se arată în document.

„Având în vedere considerentele menţionate la pct II, Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative”, se arată în finalul scrisorii.

Premierul Mihai Tudose s-a opus însă de la început proiectului.  Pe 29 decembrie 2017,  declara că Guvernul va da un aviz negativ proiectului de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale, subliniind că Palatul Elisabeta a fost dat în folosinţă regelui Mihai în calitate de fost şef al statului, nu şi urmaşilor acestuia.

Proiectul privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale a fost depus la Parlament de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe 7 noiembrie 2017.