De Bobotează se sfințesc apele, la noapte se păzesc fântânile la Izbiceni, iar mâine se încură caii la Slătioara și Ghimpețeni și se botează cei din Nicolae Titulescu și Vâlcele. Sunt tradiții păstrate de secole sau reînviate, iar sărbătoarea creștină mai abundă în Olt și de alte obiceiuri și superstiții.
Boboteaza nu înseamnă la olteni doar sfințirea apelor, ci aduce mai multe obiceiuri și superstiții, majoritatea păstrate la sat.
Bătrânele satelor cunosc multe superstiții, majoritatea legate de fetele de măritat. Potrivit etnografului Claudia Balaș, în satele Olteniei abundă superstiții legate de aflarea ursitului: „În noaptea dinaintea zilei de Bobotează, fetele de măritat îşi pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa viitorul soţ. Băiatul pe care-l vor visa va fi cel cu care ce vor căsători. Fetele care cad pe gheaţă de Bobotează se crede că sigur se vor mărita în acel an. Tradiţia populară mai spune că Ajunul Bobotezei este cea mai geroasă zi a anului şi că în această noapte viitorul poate fi citit în oglindă”.
O altă superstiție este legată de spălatul rufelor. În Ajunul Bobotezei, în ziua de Bobotează, de Sfântul Ioan Botezătorul şi opt zile după aceea, nu se spală rufe, pentru că apele sunt sfinţite. De asemenea, există credinţa potrivit căreia, dacă în dimineaţa de Ajunul Bobotezei pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, vor avea rod bogat.
De Bobotează, în patru comune din Olt se organizează manifestări legate de botezul cailor sau încuratul acestora, cel mai cunoscut fiind concursul hipic de la Slătioara.
Păzitul fântânilor sau al apelor este un obicei păstrat de tânăra generație din Izbiceni care, an de an, fac noapte albă și, la lumina și căldura focului, încearcă să nu se facă de rușine în fața vârstnicilor, care-i pedepsesc pe somnoroși. Nu trece an ca în comuna olteană să nu fie respectat acest obicei, transformat în motiv de petrecere pentru flăcăii între 16 și 20 de ani. După-amiază, fântânile se împodobesc cu frunze, papură, stuf sau pănuși de porumb. „În comuna Izbiceni, se face focul lângă fântână, simbolul fiind nu numai întâmpinarea „gerului Bobotezei” ci și al așa numitei iluminții, specifice momentului separației. De la Crăciun până la Bobotează, spiritele celor decedați au tot venit la masa de sărbători. Acum trebuie să se întoarcă și drumul trebuie iluminat. Pentru a rezista noaptea în „gerul Bobotezei”, feciorii își fac adăposturi, beau țuică fiartă sau vin, mănâncă și joacă. Fântâna este păzită ca să nu fie spurcată. Spurcatul apei în mod simbolic cu tărâță de grâu sau de porumb constituie proba la care bătrânii satului îi supun pe cei tineri. Fântâna bună, spun bătrânii locului, este cea cu apă curată, bună de băut și spălat de toate murdăriile acestei vieți. Lucrul bun trebuie păzit, spre a fi ocrotit. Flăcăii care păzesc fântâna sunt aspru pedepsiți dacă adorm. Sunt mânjiți cu funingine, li se toarnă în buzunare cenușă amestecată cu apă sau li se pun tăciuni aprinși în palme. Dacă apa este totuși spurcată cu tărâțe de grâu sau de porumb, de către bătrânii care reușesc să treacă neobservați, ceata de flăcăi trebuie ca până în zorii zilei sa scoată atâtea găleți cu apă până când fântâna este curățată.”, ne explică obiceiul Claudia Balaș, etnograf Muzeul Județean Olt.
Sarcina tinerilor se sfârșește odată cu zorii zilei de Sfântul Ion, când bătrânii satului vin și sfințesc cu aghiazmă apa fântânii. Feciorii care au păzit fântâna se împart în grupuri și merg cu gălețile pline cu apă pe la casele oamenilor, făcând urări de bun augur. Gospodarii se spală de trei ori pe față și cu aceeași apă stropesc păsările, animalele, pomii.
