Simona Halep, reacții după calificarea în semifinalele Shenzhen Open

92

Vineri, sunt programate semifinalele turneului de la Shenzhen,iar românca Simona Halep se aşteaptă la o partidă “dificilă”, dar frumoasă.

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Arina Sabalenka din Belarus, locul 73 WTA, calificându-se în semifinalele Shenzhen Open.

“Cred că am dominat meciul, ştiam că ea loveşte foarte tare, dar eu am fost puternică pe picioare, am putut să blochez fiecare minge şi să deschid terenul, de asemenea. Nu e uşor să faci asta când joci împotriva unor jucătoare cu lovituri puternice, dar am făcut toul astăzi şi simt că am jucat foarte bine. Sunt încă departe de câştigarea titlului. Mâine o să fie un meci greu, joc împotriva unei românce, aşa că o să fie o partidă frumoasă. O să dau totul, o să încerc să câştig, întotdeauna când intru pe teren încerc să câştig. Îmi place să joc la Shenzhen, am făcut mereu treabă bună aici, aşa că le mulţumesc fanilor că au venit şi îi aştept şi mâine la arenă”, a declarat Halep, la interviul de pe teren, după sucesul din sferturi, cu Arina Sabalenka.

În faza următoare, Simona Halep va evolua cu Irina-Camelia Begu, locul 43 WTA şi cap de serie numărul 4, care a învins-o, tot joi, cu scorul de 7-5, 7-5, pe sportiva Timea Babos din Ungaria, locul 56 WTA şi cap de serie numărul 8. Halep şi Begu sunt partenere la dublu, fiind în semifinalele probei de la Shenzhen.

Calificarea în penultimul act la simplu este recompensată la competiţia chineză cu un premiu de 43.663 de dolari şi cu 110 puncte WTA.