Jandarmii olteni vor păzi Revelionul

76

Paza bună, trece primejdia rea, iar jandarmii olteni vor fi vigilenți de Revelion pentru ca în noaptea trecerii dintre ani să nu fie înregistrate evenimente nedorite.

Jandarmii olteni vor fi cu ochii pe Revelion. Ei vor asigura ordinea și liniștea publică la manifestările cu public numeros ocazionate de petrecerea în aer liber a Revelionului, în municipiile Slatina și Caracal, cât și în localitățile Corabia și Movileni.

“Jandarmii vor fi sprijiniți de lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Poliției Locale Slatina și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, care vor acționa pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal din zonele unde sunt organizate aceste manifestări și pentru prevenirea și stingerea incendiilor. Jandarmii olteni vor patrula și în sistem integrat fiind constituite patrule mixte și patrule de jandarmi, care vor interveni la solicitările primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.“, arată IJJ Olt.

Pentru a nu avea sau crea probleme, Jandarmeria Olt sfătuieşte persoanele care vor participa la manifestările destinate petrecerii Revelionului să nu aducă la spectacole artificii, petarde, să nu arunce cu obiecte către scene, să nu forţeze cordoanele de ordine, să nu depăşească limitele decenţei în manifestările comportamentale, să acorde sprijin forţelor de ordine pentru asigurarea ordinii publice şi să ţină cont că manifestările obscene şi cele contra bunelor moravuri sunt sancţionate de lege.