Anunț important! Se schimbă banii. Cum vor arăta bacnotele din 2018

304

Banca Națională a României a anunțat că va emite noi bancnote și monede, începând cu 1 ianuarie 2018, care vor circula pe piață în paralel cu cele vechi.

Un comunicat al instituției anunță că din 2018 vor fi emise bancnote cu noua stemă și care vor avea pe avers data de „1 ianuarie 2018”.

În afară de noua stemă și data, bancnotele și monedele vor avea aceleași caracteristici și aceleași elemente de siguranţă, se arată în comunicat.

Noile bancnote și monede vor fi introduse pe piață în mod eșalonat, în funcție de nevoile circulației monetare.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care coroana revine pe stema României. Astfel, coroana, pe capul acvilei de aur din stema României va reveni în însemnele oficiale. 

Legea obligă autoritățile să facă această modificare în stemele şi sigiile existente, până la data de 31 decembrie 2018.

“Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan”, prevede legea promulgată de şeful statului, potrivit Mediafax.ro.