A păgubit CEC Bank cu un milion de euro pentru a se răzbuna

231

Fosta angajată a Agenției CEC din Zlatna, Elena Meteșan a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare pentru delapidare, și susține că a furat 1 MILION de euro pentru a se răzbuna pe bancă.

Până de curând, CEC Bank  a fost condusă de bancherul Radu Ghețea, care încasa lunar un salariu de 27.000 de euro brut.
Acesta a fost însă înlocuit de Dan Sandu, decizie intens contestată de unii și de alții. În acest context, în care mai marii de la CEC încasează salarii uriașe, clienții au fost păgubiți cu 1 MILION de euro, bani care le-au fost furați din conturi.
Elena Meteșan a declarat în fața anchetatorilor că acei clienți ai băncii, de la care a luat banii, vor fi oricum despăgubiți.
Femeia susține că nu a dorit să se îmbogățească, întrucât a donat banii sustrași către biserici și către săraci.

Motivul pentru care a dorit să se răzbune pe bancă ar fi acela să era nemulțumită de condiţiile de muncă, de modul în care a fost tratată de superiori şi de salariul primit.

”Scopul urmărit de către inculpata Meteşan Elena a fost în primul rând de sabotare a activităţii CEC, inculpata considerând că nu a fost apreciată corespunzător de către conducerea unităţii şi în mod subsidiar de obţinerea unor foloase de natură financiară”, se afirmă în motivarea deciziei de la Tribunalul Alba.

Prejudiciul total este de 4.227.940 de lei şi 236.981 de euro. (Aproape 1.200.000 de euro).